Paștele a venit, anul ăsta, legat de 1 Mai. Oamenii au fost nevoiți sa consume mult, într-o perioadă scurtă de timp. Mulți au apelat la rezervele aflate în bănci. Mai bine zis, au încercat să apeleze la banii băncilor.

Pe surse am aflat cum că unele sucursale ale unei bănci cu capital grecesc, dar cu prea multe agenții, au avut ceva probleme cu lichiditățile în această perioadă. Îmi pare firesc. Majoritatea banilor sunt virtuali. Dacă toți ar decide să-și lichideze depozitele bancare nu ar exista suficiente bancnote tipărite. Tocmai de aceea băncile impun niște reguli pentru retragerea unor sume mari în numerar.

Dacă aș fi lucrat într-o bancă nu aș fi țipat în gura mare „nu mai stați la coadă dacă vreți să faceți retrageri că nu mai avem lei” și nici nu aș fi făcut paralele cu anul 1993: „Nu am mai pățit asta din ’93!”, că nu dă bine. Pune lumea pe gânduri. Se împrăștie „zvonul” pe surse și iaca falimentul.

Băncile sunt printre puținele înstituții care pot fi doborâte de o vorbă’n vânt.

Reclame

6 gânduri despre „Pe surse … unele bănci nu prea au avut lei

  1. Pingback: Pe surse … unele bănci nu prea au avut lei - PeBlog
  2. Cred că a fost vorba despre un caz izolat, cu toate că am auzit și că unele oficii poștale din București au amânat plata alocațiilor din lipsă de numerar.

    Apreciază

    1. Cred că a fost vorba despre un caz izolat, cu toate că am auzit și că unele oficii poștale din București au amânat plata alocațiilor din lipsă de numerar.

      Apreciază

    2. Nu neapărat. Poate că era un factor poștal care încerca să-și rostogolească un card de credit (am auzit și de deastea). Ce mai contează dacă 10 euro vor fi primiți azi sau mâine?

      Apreciază

    3. Nu știu dacă e bine sau nu să dau nume în astfel de cazuri. Clienții respectivei bănci erau îndrumați către o altă sucursală. Probabil că era vorba doar despre un șefuț sau o șefuță care nu luase în calcul faptul că românii cheltuiesc mai mult de sărbători chiar dacă nu au bani: mai schimbă un euro, mai primesc un ban de la rudele din lumea civilizată etc.

      Apreciază

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s